Ahousat

Dupa doar o noapte de somn in Tofino, aglomeratia si zumzetul continuu al oraselului statiune de pe coasta de vest a Insulei Vancouver m-au facut sa nu zabovesc prea mult aici. Auzisem de o mica insula izolata, care se mandrea cu o poteca construita din lemn de "indienii nativi" ai locului (The Ahousat Wild Side Heritage Trail), lunga de 12 km, care strabate padurea ecuatoriala si te conduce pe albele plaje pustii ale Pacificului.

Pe Athousat sau Flores Island se poate ajunge doar pe apa sau prin aer, si cum prima varianta era mult mai ieftina, m-am indesat lucrurile in rucsac si m-am imbarcat in autobuzul pe apa. Si pentru ca incepeam sa ma intreb unde voi dormi noaptea urmatoare, pe parcursul celor 30 de minute de navigare, am aflat de un anume Hummingbird Hostel, singurul de acest fel de pe insula. Mai erau ceva locuri de cazare in singurul satuc de aici, de vreo 1000 de suflete, dar acestea erau cu siguranta mult mai scumpe decat cei 15 dolari platiti pe un pat intr-o camera impartita cu alte 20 de persoane la hostel.

Din fericire, The Hummingbird Hostel era destul de pustiu, doar eu si inca sase fete atrase si ele de salbaticia locului. Cel are detinea hostelul era un japonez cu o pasiune inflacarata pentru pasarile colibri si in fiecare dimineata umplea zeci de sticle cu apa indulcita, care atrageau pe loc sute de colibri, pe care le fotografiam in fiecare dimineata, inainte de a-mi bea cafeaua pe pontonul de langa apa.

Indragostit de insula, japonezul venea aici in fiecare vara, iar iarna si-o petrecea acasa. Prin urmare, totul era japonez aici. Pana si harta care trebuia sa ne conduca de-a lungul potecii era in japoneza, cu puncte de reper cel putin ciudate: un cuib de vultur sau viziuna vreunei salbaticiuni, iar timpul necesar ajungerii dintr-un punct in altul erau calculati in functie de pasii unei fete asiatice.

Cel putin derutate, ne-am hotarat sa ne incredem mai mult in busola unei australience, si sa parcurgem poteca impreuna, toate cele sapte fete de la hostel. Mai trebuie sa va spun ca ne-am pierdut dupa nici jumatate de ora de mers? Puntile de lemn deveneau din ce in ce mai deteriorate si ne-am trezit mergand pe copacii uriasi cazuti de-a lungul potecii, pentru a nu ne scufunda de tot in noroi. Umiditatea padurii ecuatoriale, (neobisnuita pentru acea regiune, dar motivul principal pentru care Flores Island este parte din Clayoquot Sound, rezerva biosfera a UNESCO) era greu de suportat, dar peisajul era atat de salbatic incat trebuia sa inaintezi.

Nu stiu de cate ori ne-am ratacit si nici cati kilometri din cei 12 am parcurs, dar dupa umiditatea care te impiedica sa respiri si imaginea copacilor ametitor de inalti, briza oceanului si plaja aproape trasparenta a fost ca un rai atins. Pentru ca acesta este farmecul indiscutabil al
The Ahousat Wild Side Heritage Trail. Te sufoca si te agata in vegetatia luxurianta, te face sa te strecori prin spatii ingrozitor de inguste, pentru a te elibera apoi in vastitatea oceanului.