Sania cu zurgălăi, în Grande Place din Bruxelles

Imaginile cu ţiganii noştri care au invadat Europa imediat după revoluţie sunt deja fumate şi banale. Bruxelles are un cântăreţ la fiecare colţ de strada. Iar unul din doi este român.




În timp ce încercam să desluşesc diferenţa dintre câteva sortimente de bere belgiană, cufundată în frânturi de conversaţie autohtonă, refrenul „Saniei cu Zurgălăi” în acorduri de acordeon izbucneşte pe strada îngustă din afara localului.

Doi cântăreţi la acordeon şi unul la vioară se străduiesc din răsputeri să atragă atenţia celor de la masă. Agitând un pahar de plastic încă gol, conducătorul trupei vede că îi fotografiez şi mă invită gentil să îi răsplătesc cu ceva euro virtuozitatea.


-„De unde sunteţi?“, intru eu în vorbă.
-„Eu sunt din Bucureşti, don’şoară. Iei doi sunt din Moldova”.
-“Aha”, zic eu, “şi cum aţi ajuns aici?”
-“Eheee”, răspunde el cu un zâmbet mucalit. ”Eu sunt aici din '93. Vin, plec, iară vin şi iară plec”.
-“Şi ies bani?”
-“Ies, don'şoară, ies”.


Se îndepărtează de mine, urmat de taraful lui, către una dintre mese, de la care obţine într-un final ceva mărunţiş. Chelnerul localului îi face semn să-i lase clienţii în pace, dar în clipa următoare îi arată un alt client care scoate câţiva euro din buzunar.


Eu mă întorc la berea şi la conversaţiile mele, iar acordurile „Saniei cu zurgălăi” se aud tot mai slab. Două străzi mai încolo, îi văd din nou, cel de la acordeon îşi schimbase partenerul de la vioară, iar ceilalţi doi cântau pe cont propriu la celălat colţ al străzii. Se fac că nu mă văd.

E doar o seară obişnuită de joi în Bruxelles.