24 decembrie 2007

Sibiul sub asediul focului










22 decembrie 2007

Sania cu zurgălăi, în Grande Place din Bruxelles







Imaginile cu ţiganii noştri care au invadat Europa imediat după revoluţie sunt deja fumate şi banale. Bruxelles are un cântăreţ la fiecare colţ de strada. Iar unul din doi este român.




În timp ce încercam desluşesc diferenţa dintre câteva sortimente de bere belgiană, cufundată în frânturi de conversaţie autohtonă, refrenul „Saniei cu Zurgălăi” în acorduri de acordeon izbucneşte pe strada îngustă din afara localului.

Doi cântăreţi la acordeon şi unul la vioară se străduiesc din răsputeri să atragă atenţia celor de la masă. Agitând un pahar de plastic încă gol,
conducătorul trupei vede că îi fotografiez şi mă invită gentil să îi răsplătesc cu ceva euro virtuozitatea.


-„De unde sunteţi?“, intru eu în vorbă.

-„Eu sunt din Bucureşti, don’şoară. Iei doi sunt din Moldova”.

-“Aha”, zic eu, “şi cum aţi ajuns aici?”
-“Eheee”, răspunde el cu un zâmbet mucalit. ”Eu sunt aici din '93. Vin, plec, iară vin şi iară plec”.
-“Şi ies bani?”
-“Ies, don'şoară, ies”.


Se îndepărtează de mine, urmat de taraful lui, către una dintre mese, de la care obţine într-un final ceva mărunţiş. Chelnerul localului îi face semn să-i lase clienţii în pace, dar în clipa următoare îi arată un alt client care scoate câţiva euro din buzunar.


Eu mă întorc la berea şi la conversaţiile mele, iar acordurile „Saniei cu zurgălăi” se aud tot mai slab. Două străzi mai încolo, îi văd din nou, cel de la acordeon îşi schimbase partenerul de la vioară, iar ceilalţi doi cântau pe cont propriu la celălat colţ al străzii. Se fac că nu mă văd.

E doar o seară obişnuită de joi în Bruxelles.

Hosman a devenit scenă. De teatru.





Un experiment teatral reuşit. Aşa se poate descrie piesa de teatru care s-a jucat timp de trei zile la Hosman, în cadrul Capitalei Culturale. Zalina a implicat 50 de români, unguri, saşi şi romi din Hosman, în primul spectacol care are drept scena un sat întreg.

În faţa barului din centrul satului Hosman ne întâmpină un localnic cu un tricou pe care tronează o imensă Giocondă.
"Aici se joacă teatrul?" întreabă un grup de turişti veniţi dinspre autobuzul care i-a adus de la Sibiu. Toţi s-au strâns, cu mic, cu mare la birtul satului, unde se joacă prima scena din Zalina. Doi puşti romi, îmbrăcaţi strengăreşte, cu şapca dată într-o parte vor sa fie fotografiaţi. Dar până să pun aparatul la ochi, devin dintr-o dată serioşi. Şi-au intrat în rol, au primele replici din piesa de teatru care a dat micul sat peste cap de o vreme încoace. Un câine intră nestingherit în spaţiul destinat actorilor şi se gudură dând din coadă prieteneşte. Gospodine în capoturi lungi, ţigănci cu fuste largi şi japonezi cu pălăriuţe de soare urmăresc prima întâlnire dintre Făt Frumos şi Zalina ce se petrece peste gârlă, sub privirile atente ale unui copil care ronţăie cu poftă dintr-un porumb fiert.
Scenele de teatru ne poartă pe uliţe înguste, cu bătrâni ce urmăresc apatici alaiul gălăgios ce trece prin faţa porţilor, dar care nu uită să dea "bună ziua" străinilor, în cetatea în ruine din vârful dealului, cu duşuri amenajate lângă zidul prăbuşit din bucăţi de plastic şi în fosta şcoala a satului cu bănci rupte de vreme şi lemne înghesuite lângă soba de teracotă. În tot acest timp, copiii actori îşi povestesc lumii visele despre toalete ecologice, despre supermarketuri ridicate în mijlocul lanurilor de păpuşoi şi despre libertate, scene supravegheate de la distanţă de poliţistul satului cu al său logan de poliţie rurală.
Dansul romantic al Zalinei cu Zmeul este urmărit în treacăt de femei care îşi umplu galeţile cu apă de la cişmea, iar vacile nedumerite care se întorc acasă întregesc alaiul celor care îi urmăresc pe actori pe uliţele satului cu stâlpi proaspeţi văruiţi. "Stai aici, Mărioară," strigă o bătrână unei bivoliţe din turma pe care o mâna de la păscut, încercând sa ţină animalul departe de vizitatori. Străinii sunt încântaţi, şi bovinele sunt fotografiate la fel de mult ca şi personajele piesei.
Piesa e pe terminate. Gălăgia copiilor ce au alungat Zmeul se potoleşte treptat. "Mai vii şi mâine, Zalina?" e întrebarea zburată de pe buzele tuturor.

Povestea Zalinei

Tânara Zalina îşi caută drumul în viaţă între tradiţii vechi şi vise noi. Deznădăjduită cheamă în sat două forţe arhaice: Fat Frumos si Zmeul. Fiecare dintre aceste două forţe încearcă să o atragă pe Zalina de partea sa, dar ea rămâne neînduplecată şi incearcă să gasească un drum spre acei oameni care au fost până acum în jurul ei şi care s-au închis în faţa tuturor.

„Cu calul şi vacile a fost mai dificil la început, că nu prea ştiam cum să reacţionăm. Venitul vacilor de la păscut face parte din lumea poveştii, a satului”, Johanna Adam, actriţă

18 decembrie 2007

De ce Sighisoara?

Pentru ca e mai mic decat Sibiul si pentru ca te poti pierde cam 5 minute prin cetate fara sa te mai gandesti la ce e in afara ei...

Numai de vreo 3 ori am colindat Sighisoara cu aparatul in mana si cel mai mult imi place sa o fotografiez in afara sezonului festivalurilor, cand turistii sunt mult mai rari si pisicile te surprind la fiecare colt de caramida cazuta. Umbrele localnicilor care indraznesc acum sa-si stapaneasca cetatea se aseaza cuminti pe obiectivul camerei de fotografiat, acompaniati in surdina de povestea pierdutei Alice in Tara Minunilor.

Cea mai draga imagine ramane o plimbare pustie, printr-o ninsoare ca-n basme, una dintre fotografiile pe care voi regreta mereu ca nu am pastrat-o.